(P) La șapte ani de la deschidere, showroom-ul ”Fereastra ADF Suceava” a căpătat o față complet nouă. După două luni de muncă asiduă, la finele săptămânii trecute fondatorii Emanuel Dobresenciuc și Cătălin Gafenco, alături de familii, angajați, prieteni și colaboratori, au tăiat panglica inaugurală la magazinul din bulevardul George Enescu nr.19.
Renovarea a fost una totală, de aceea sucevenii, dar și botoșănenii aflați în căutarea ferestrei sau a ușii ideale, pășesc într-un univers absolut nou, diferit față de ceea ce au văzut acolo până de curând.
Aceasta și pentru că, pe lângă produsele deja consacrate și bazate pe tâmplărie PVC cu geam termoizolant, uși de garaj, rulouri, obloane și glafuri, în oferta companiei sucevene au fost introduse și produsele din aluminiu.
Astfel s-a venit în întâmpinarea persoanelor care locuiesc la casă și care își doresc cât mai multă lumină.
Designul acestora presupune montarea unor ferestre mult mai înalte decât permit profilurile PVC.
În schimb, pot fi executate pe profiluri din aluminiu, care oferă posibilitatea unei deschideri de până la trei metri.
”În urmă cu șapte ani, când am deschis showroom-ul, a fost cel mai reprezentativ care putea fi la acea oră, așa că în 2023 am vrut să ridicăm din nou ștafeta”,
Emanuel Dobresenciuc, cofondator ”Fereastra ADF Suceava”
Prin noua investiție, ”Fereastra ADF Suceava” a devenit primul showroom ADF din România care în ofertă are și produse din aluminiu.
”Acum șapte ani a început povestea noastră, echipa ADF Suceava. Ne-au unit pasiunea și aprecierea pentru tâmplăria de bună calitate, durabilă. Am crescut împreună și am devenit tot mai buni, mai profesioniști, dar domeniul tâmplăriei evoluează în permanență, iar showroom-ul nostru nu mai ținea pasul cu noutățile, a venit timpul să își schimbe hăinuțele!”, au anunțat cofondatorii Emanuel Dobresenciuc și Cătălin Gafenco.
Cei doi tineri antreprenori, care anul trecut au deschis la Botoșani magazinul de uși ”Dor de interior”, au adăugat că renovarea a venit ca o evoluție firească deoarece le place noul și își doresc să fie tot mai deschiși către segmente noi de piață.
Așadar, dragi botoșăneni, dacă sunteți în drum prin Suceava, merită să faceți o ”escală” și la noul showroom ”Fereastra ADF Suceava”, situat peste drum de simigeria ”Luca”. Este deschis de luni până vineri în intervalul orar 9:00 - 18:00 (cu pauză de masă de la 13:00 la 14:00), iar sâmbăta de la 10:00 la 13:00.
Sunteți așteptați cu cele mai noi soluții de tâmplărie din PVC și Aluminiu.
Pentru mai multe informații puteți apela 0755.773.142 sau puteți scrie la [email protected].
Tânăr din Botoșani, pus pe furat din scări de bloc: A fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Schimbări la RAR: Toți șoferii trebuie să respecte noile reguli
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
O grădiniță din municipiu a fost sfințită de un sobor de preoți
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024