Mai mulți botoșăneni vor avea parte de o întâlnire de rang înalt.
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua pe 3 mai o vizită în Bucovina, la Suceava, a anunţat, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, pentru evz.
"Preşedintele Iohannis va efectua pe 3 mai o deplasare în Bucovina, mai precis la Suceava, o zonă cu un potenţial foarte mare de dezvoltare", a spus Dobrovolschi.
Vizita are ca obiective "cunoaşterea realităţilor locale, încurajarea autorităţilor, sprijinirea iniţiativelor din zonă şi sublinierea importanţei prezervării tradiţiilor şi patrimoniului rural".
"Este o discuţie care are scopul de a sprijini iniţiativa şi de a stimula întreprinderile mici şi mijlocii, producătorii din zona Suceava-Botoşani, care activează în sectorul bio-economiei, situaţiei alimentare pentru populaţie şi protecţia mediului", a spus Dobrovolschi.
Preşedintele Iohannis va participa şi la o dezbatere cu peste 300 de aleşi locali din zonă și va vizita mănăstirile Voroneţ şi Dragomirna.
Dobrovolschi va anunța că vor exista și alte vizite în țară ale președintelui.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024