Un lucrător al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a găsit în această după-amiază un laptop.
Obiectul în cauză a fost găsit în această după-amiază de un lucrător al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani aflat în dispozitivul de pază și protecție instituțională, care a sesizat absența posesorului, laptopul fiind scos din geanta în care era transportat și așezat deasupra acesteia pe o bancă, se arată într-un comunicat de presă.
Datorită lipsei unor indicii care ar fi putut conduce la depistarea proprietarului, jandarmul a vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate în interiorul obiectivului păzit și l-a identificat în persoana unui bărbat pe care îl cunoștea.
Acesta a fost sunat și va ridica laptopul de la jandarmi în momentul în care se va întoarce, în momentul apelării fiind plecat din localitate.
Supravegherea interiorului obiectivului este una din atribuțiile jandarmilor, care pot sesiza astfel prezența unor eventuale pachete ce pot ridica suspiciuni sau a unor bunuri uitate de proprietari, nefiind prima dată când jandarmii botoșăneni restituie portofele cu acte și sume de bani sau altfel de bunuri.
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024