Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat când s-ar putea redeschide școlile în siguranță.
Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a explicat la Digi24 de ce este important să se vaccineze cadrele didactice și persoanele din categoriile vulnerabile, astfel încât școlile să se poată redeschide în siguranță.
El a subliniat că în cazul copiilor nu s-a pus problema severității bolii, ci că aceștia se pot infecta, pot să fie asimptomatici și să transmită altor persoane acest virus, scrie Bugetul.
Gheorghiță a adăugat că la școală, activitatea este foarte bine organizată, cel puțin pentru copiii mici și că riscul de expunere al acestora în timpul orelor era foarte mic. Riscul era legat de activitățile din afara școlii – transport în comun, parc sau alte activități.
„În faza a doua de vaccinare intră profesorii și populația în vârstă. Asta înseamnă că am putea redeschide școala în siguranță la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie când începem etapa a treia de vaccinare. Atunci am fi terminat etapa a doua pentru categoriile vulnerabile„,
a spus Valeriu Gheorghiță.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medicamentele care pot da un rezultat fals pozitiv la testul antidrog – LISTA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean prins BEAT la volan pe o stradă din oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
În această dimineață: S-a turnat primul strat de asfalt pe toate cele 11 străzi din Cvartalul III
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
ACUM: Ziua Armatei sărbătorită în centrul orașului cu oficialități și militari - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean ridicat de polițiști și băgat direct după gratii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024