Trecerea la ora de vară 2023 are loc în acest weekend, când se schimbă ora în România, iar ceasurile se dau înainte. În noaptea de sâmbătă, 25 martie, spre duminică, 26 martie, România trece la ora de vară 2023, iar ora 03:00 devine ora 04:00. Duminică devine astfel cea mai scurtă zi din 2023.
Trecerea la ora de vară în activitatea de transport feroviar nu modifică mersul trenurilor, a precizat CFR Călători, într-o postare pe Facebook:
”Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor. Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie a.c. la ora 3:00, care va deveni ora 4:00. După ora 4:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulaţie după ora 3:00, care devine ora 4:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4:00 - 5:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”.
Trecerea de la ora de iarnă la ora de vară a fost intens dezbătută în ultimii cinci ani, Parlamentul European recomandând renunțarea la schimbarea orei, începând cu 2021.
Potrivit Hotnews.ro, statele membre ale Uniunii Europene trebuiau să notifice până în 2021 dacă vor să aplice în mod permanent ora de vară sau ora de iarnă. Deocamdată însă, discuția rămâne în aer.
Cum s-a ajuns la propunerea de renunțare la schimbarea orei? Ca răspuns la inițiative cetățenești, în februarie 2018 Parlamentul a cerut Comisiei să evalueze directiva privind schimbarea sezonieră a orei și să facă propuneri de modificare a acesteia dacă este cazul.
În urma acestei evaluări, care a strâns 4,6 milioane de răspunsuri, dintre care 84% s-au pronunțat în favoarea renunțării la schimbările orare, Comisia a făcut propunerea.
FOTO: Depositphotos.com
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Ediție a VI-a a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un copil de doi ani din Botoșani a obținut Premiul I la un concurs interjudețean de bătut toaca
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Declarația zilei 25 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 25, 2024
Oana Sava
Oct 25, 2024