Oamenii legii au avut de furcă în acest weekend cu mai mulți șoferi din Botoșani care au băut în exces și s-au urcat la volan. Aceștia au fost depistați la timp în trafic, însă au refuzat să fie testați în vederea stabilirii alcoolemiei.
Duminică seară, 12 aprilie 2015, P. D. de 28 ani, din municipiul Botoșani, posesor al permisului de conducere din luna martie 2015, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani. Întrucât mirosea a alcool, poliţiştii i-au solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul etilotest şi respectiv recoltării de montre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul refuzând ambele proceduri.
De asemenea, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3.00, a fost oprit în trafic, pe strada Tudor Vladmirescu din oraşul Săveni, un autoturism condus de R. M. de 23 de ani, din oraşul Ştefăneşti.. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior conducătorul auto refuzând recoltarea de probe biologice.
În cele două cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
CITEȘTE:
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024