Lucrurile par să se complice de la o zi la alta în cazul crimei șocante săvârșite în urmă cu exact o lună în păduricea de la Pacea.
Anchetatorii au percheziționat aparatul de fotografiat al lui Bogdan Ionel, deocamdată singurul suspect în dosar și au descoperit, susține Evenimentul Zilei, că acesta nu îi făcuse nici măcar o singură poză Petronelei Mihalachi în fatidica zi de 25 aprilie, la locul în care a fost găsită moartă.
Cei doi s-ar fi întâlnit în Parcul Mihai Eminescu, însă au decis să nu facă acolo ședința foto, ci să meargă în apropierea șoselei vechi de la ieșirea din Botoșani, adică un loc mai izolat.
Ei bine, dincolo de cimitir, Bogdan Ionel nu i-ar fi făcut vreo poză elevei de la Colegiul Economic Octav Onicescu.
Există totuși varianta să fi tras niște cadre, dar să le fi șters, numai că extrem de ciudat este că aparatul foto nu avea nici o picătură de sânge, în condițiile în care Bogdan Ionel era plin de sânge pe genunchi și pe mâini.
Și apoi, de ce să le fi șters, dacă oricum ulterior nu și-a ascuns nici o urmă? Ba chiar i-a așteptat pe polițiști pregătit fiind cu hainele murdare de sânge.
Aceste elemente ar putea veni în sprijinul variantei că omorul a fost unul premeditat și nu o izbucnire de moment cauzată de faptul că fata din Ștefănești i-ar fi catalogat prietena drept ”grasă și urâtă”. Iar asta în condițiile în care ele schimbau dulcegării pe Facebook, iar Petronela nu și-a exprimat vreodată părerea pe amintita rețea de socializare că prietena băiatului este ”grasă și urâtă”.
Mai mult, băiatul a ”ratat” alibiul prezenței unui cuțit cu lamă de 20 de centimetri la el. A motivat că îi plăcea să cioplească în lemn (cu un cuțit de bucătărie!?), pentru ca poi să explice faptul că aceea era prima zi în care își încerca noua pasiune.
UPDATE:
La scurt timp după postarea articolului, reporterul de la Evenimentul Zilei susține că a fost sunat de un anchetator din Botoșani care i-a transmis: ”și, ca să adâncim puțin misterul, am aflat că în aparatul foto erau și câteva poze făcute în pădurice, cu aproximativ 20 de minute înainte de crimă... Artistice, pur și simplu cadre mai pregătite”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024