În perioada 10-11 aprilie 2019, polițiștii locali botoşăneni au continuat activitățile cu privire la identificarea persoanelor care abandonează deșeuri menajere pe spațiul verde sau alte locuri decât cele special amenajate.
În acest sens, polițiștii locali au desfășurat misiuni de prevenire, fiind atenționate și informate 21 de persoane cu privire la – depozitarea deșeurilor la platformele special amenajate, iar nu la coșurile stradale sau pe spațiile verzi. Coșurile stradale deservesc persoanele care tranzitează zonele și sunt destinate depozitării deșeurilor de mici dimensiuni (pachete/ mucuri de tigări, cotoare fructe, șervețele, PET-uri mici apa/suc etc) și nicidecum pentru depozitarea sacilor menajeri cu deșeurile produse în casă.
În urma controalelor, au fost aplicate 15 sancțiuni, amenzile însumând 4400 lei, principala faptă sancționată fiind cea a aruncării deșeurilor menajere pe spațiile verzi sau la coșurile stradale.
În perioada 10-25 aprilie 2019, Poliția Locală Botoșani va desfășura o acțiune în vederea sensibilizării cetăţenilor oraşului să păstreze orașul curat, cu spaţii verzi şi fără deşeuri peste tot, prin intermediul unor afișe/pliante împărţite instituțiilor publice/asociațiilor de proprietari/cetăţenilor – „ Tu știi unde se colectează deșeurile?”, dar şi prin alte acţiuni şi prezentări ale mesajului principal tuturor cetăţenilor oraşului.
Această campanie de informare vine însă ca o formă de prevenţie, având un rol educativ necesar, iar botoșănenii trebuie să conştientizeze că ei sunt cei care trebuie să păstreze oraşul curat şi civilizat.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 200 de botoșăneni ar putea MURI la o pană de curent
Oana Sava
Oct 30, 2024
Inspectorii ITM Botoșani participă la un seminar important – DETALII
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024