Societatea Nova Apaserv a semnat ultimul contract de lucrări din cadrul programului ”Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare – epurarea apelor uzate în județul Botoșani”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial de Mediu.
Proiectul mare are o valoare de aproape 400 de milioane de lei noi și a fost semnat în anul 2011. Din cauza licitațiilor care au tot fost contestate, acest proiect a fost întârziat cu doi ani de zile, în condițiile în care la momentul actual ar fi trebuit să fie gata.
Lucrările au fost atribuite într-un final unei firme din Germania, respectiv SC Ludwig Pfeiffer SRL, iar contractul are o valoare de 79 de milioane de lei și presupune extinderea rețelelor de apă și canalizare în Dorohoi, retehnologizarea și modernizarea stațiilor de tratare a apei potabile precum și extinderea și reabilitarea rețelelor de canalizare și construirea acolo unde este necesar de stații de epurare a apelor uzate.
”Din cele 14 contracte, nouă de lucrări, trei de servicii și unul de achiziții, este ultimul contract semnat în acest program. Din cele 14 contracte, cele de achiziții sunt în derulare, cinci contracte sunt finalizate sau se finalizează toamna asta. Au rămas patru contracte de rețele din care trei sunt în derulare și acesta care este semnat în urmă cu o lună de zile”
Gabriel Cîrlan, director general SC Nova Apaserv.
Durata de execuție a lucrărilor este de 14 luni de zile. La conferința de lansare a proiectului a fost prezent și primarul Dorin Alexandrescu.
SC Ludwig Pfeiffer SRL a fost înființată în anul 1933 în localitatea germană Kassel, iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de aproape 200 de milioane de euro. A derulat în România peste 20 de contracte de lucrări și își desfășoară activitatea pe patru continente având un număr de 700 de salariați permanenți.
Nu se știe la acest moment care sunt subcontractorii cu care va lucra pentru proiectul de la Dorohoi. (G.E.)
Citește si: Apă tratată la standarde europene pentru zeci de mii de botoșăneni
BLOCADA la Dorohoi: Șoferi „întâmpinați” cu aparatul etilotest
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024