Pentru a doua zi consecutiv, Spitalul Județean Mavromati a fost asediat și zeci de cetățeni romi și echipaje de la Poliție și Jandarmerie, inclusiv mascații.
Angajații de la spital au declarat că astfel de imagini desprinse parcă dintr-o zonă de război nu au putut fi văzute niciodată la Botoșani.
Astăzi, familia lui Iulian Bălan a venit la morga unității medicale pentru a prelua trupul celui ucis cu mașina în urmă cu două nopți.
O parte dintre minoritari au petrecut noaptea în curtea spitalului și au jeluit până dimineață, împiedicând bolnavii să se odihnească.
Au rămas acolo până la orele amiezii când s-au mutat în partea din spate, pe unde sunt scoase sicriile celor decedați.
Iulian Bălan a fost scos de o mașină de pompe funebre de la Suceava, într-un sicriu închis, pentru a nu putea fi văzut.
Simpla apariție a mașinii a dat curs unui nou val de țipete și urlete din partea femeilor și bărbaților care s-au lipit practic de poarta spitalului.
Au încercat să sară peste mașina care s-a scurs prin mulțime, țipând și trântindu-se pe jos.
O femeie de 35 de ani, mamă a doi copii, s-a înjunghiat cu un cuțit în abdomen
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
La Botoșani... O familie nu și-a dat seama că acoperișul casei în care locuiește a luat foc
Sergiu Bălășcău
Oct 30, 2024
CLIPUL ZILEI: S-a făcut lumină în spatele fostei băi centrale
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Un eveniment unic – „Calea de la EGO la Sinele tău”
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024