S-a întâmplat de fapt aproape de zorii zilei de duminică, 20 noiembrie 2016, undeva pe la ora 3:20. Dispeceratul Poliţiei Locale Botoşani a surprins un grup de patru tineri, care se comportau anormal, prin ţipete şi larma, finalizând cu distrugerea ghivecelor de flori şi a ornamentelor existente pe pietonalul Unirii din municipiu.
Incidentul a început la o terasa aflată în zona Pietonalului Unirii, unde „energizantele” consumate îi îndemnau la violenţă şi scandal.
Fiind alarmate patrulele din zona de responsabilitate, s-a trecut la prinderea, identificarea şi sancţionarea celor patru „voinici” care nu aveau de gând să se oprească aici, dacă nu se intervenea la timp.
Cei patru tineri erau:
P. Dan din Suceava, de 22 de ani, vârful de lance al distrugerilor, care cu sete lovea ornamentele pietonale, iar pentru fapta lui a fost sancţionat cu 1.000 lei amendă.
Un alt teribilist M. Liviu Constantin Vasile din Fălticeni de 23 de ani, a fost sancţionat cu 300 lei amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
El era secundat de P. Petru-Mugurel de 20 de ani şi P. George fratele lui geamăn, ambii din Unţeni, aceştia fiind sancţionaţi cu 200 lei, conform Legii 61/1991, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024