"Să vadă în cât timp se prezintă rezerviștii la unitate"
Cel puțin la
Botoșani, Consiliul Județean a adoptat o hotărâre prin care s-a alocat o sumă de bani în caz de necesitate. Mai mult decât atât, unii botoșăneni care au efectuat stagiul militar obligatoriu, au primit ordine de chemare la unitățile militare sau la alte structuri aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale şi Ministerului Afacerilor Interne. Mai mult, se pare că rezerviștilor li s-ar fi solicitat și acte medicale pentru a li se vedea starea de sănătate.
”Eu am și eu invitație la această convocare pe data de 2 – 3 – 4 iunie, dacă nu mă înșel, să particip la această instruire. Ei vor să facă un exercițiu de mobilizare ca să vadă în cât timp se prezintă rezerviștii la unitate, probabil cheamă și pe cei care nu au făcut armată. Dar pot fi mobilizați că sunt șefi ai unor agenți economici care au mașini care le pot pune la dispoziție. Și vor veni 20 de ofițeri de la București care vor face instruirea”, a declarat
prefectul Costică Macaleți.
Cel puţin oficial se actualizează baza de date
O evidență clară a rezerviștilor din județul
Botoșani este deținută de
Centrul Militar Județean, structura care a și emis ordinele de chemare. Oficial, aceste
convocări se efectuează pentru verificarea situației rezerviștilor în vederea actualizării bazei de date.
”
În cadrul Centrului Militar Județean există un birou de mobilizare și acolo ei țin evidența rezerviștilor, a repartițiilor pe unități. Pe cei care îi avem repartizați la unitatea noastră îi primim și în cele trei zile, în prima zi se va face un briefing la Prefectură la care vor participa toți șefii din sistemul național de apărare implicați, nu numai noi, CMJ ca structură principală, după care și Poliția, SRI, STS-ul, Poliția de Frontieră” a explicat
Iulian Sandu, maior în cadrul Unității Militare Batalion de Artilerie 01251.
După instruirea care cel mai probabil va avea loc la Prefectură se pare că toți cei convocați se vor prezenta la unitățile militare cu actele de identitate, livretul militar și ordinul de chemare.
"Pentru mai multe informații ar trebui să luați legătura cu Ministerul Apărării Naționale”
Șeful
Centrului Militar Județean, contactat telefonic fiind plecat la Iași, a ocolit un răspuns clar cu privire la instruirea programată pentru începutul lunii viitoare.
”Nu este nimic oficial, sunt doar zvonuri. Pentru mai multe informații ar trebui să luați legătura cu Ministerul Apărării Naționale”, a spus
col. Constantin Ionel Florea, șeful CMJ Botoșani.
De altfel, în urmă cu două săptămâni, în Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toți tinerii sunt obligați să-l dețină la recrutare, în perioada stării de război. Conform prevederilor legale, în caz de mobilizare sau război, sunt obligați să îndeplinească serviciul militar toți bărbații apți, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE ŞI:
ŞOC: CJ Botoşani lucrează la un buget de… război
[[banner]]
CITEȘTE:
Încep pregătirile de război? Ordin comun de la opt instituţii pentru certificatul medical de recrutare DOCUMENT