Prim-vicepreşedintele PNL, Marian Petrache, a renunţat rapid la planurile de invalidare a candidaturii lui Cătălin Flutur la funcţia de primar al municipiului Botoşani.
După ce joi seară preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov a anunţat că îi va cere copreşedintelui Alina Gorghiu discutarea situaţiei aspiranţilor liberali la primăriile Botoşani şi Târgu-Mureş, a doua zi s-a răzgândit. Liderul central al PNL a purtat vineri dimineaţă o discuţie telefonică chiar cu fostul edil şef din perioada 2004 – 2012 în care i-a transmis că la mijloc a fost o neînţelegere şi că nu îi cunoştea în amănunt situaţia. Marian Petrache, naşul deputatului PNL Hubert Petru Ștefan Thuma şi a Norei Baltă, fiica deputatului PSD Botoşani, Mihai Baltă, a motivat că situaţia lui Cătălin Flutur nu se încadrează în criteriile de integritate aprobate de PNL pentru candidaţii la alegerile locale, el nefiind trimis în judecată şi nici măcar aflat sub urmărire penală.
Poziţia lui Marian Petrache a fost însă una cel puţin stranie în condiţiile în care el a fost cel care a coordonat activitatea vechiului PNL Botoşani timp de câteva luni în 2015, astfel încât ar fi trebuit să cunoască mai în amănunt situaţia lui Cătălin Flutur.
În plus, candidatura acestuia a fost aprobată de Biroul Permanent Naţional al PNL, din care Marian Petrache face parte în calitate de copreşedinte. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Un botoșănean și-a tăiat venele în piața centrală din Fălticeni
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Vărul Flutur a transferat un partid întreg la PNL Suceava: Venim cu forțe noi
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Zilele Dorohoiului: Jandarmii fac paza, iar sancțiunile nu se iau în glumă
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024