Reprezentanţii Primăriei doresc înfiinţarea unui muzeu comunist la Botoşani în urma unei propuneri venită din partea scriitorilor. Iniţiativa se află deocamdată la stadiul de proiect iar edilii sunt de părere că s-ar putea bucura de un mare succes în rândul botoşănenilor asemenea celor făcute în spaţiul ex-sovietic, în Polonia sau Cehia.
Potrivit şefilor din Primărie, locaţia muzeală ar putea fi o atracţie pentru turiştii occidentali şi în acelaşi timp şi pentru tinerii care nu au avut ocazia să cunoască realităţile perioadei comuniste. În cursul zilei de ieri, miercuri, 13 martie 2013 la Primărie a avut loc o întâlnire în acest sens cu iniţiatorii proiectului, respectiv directorul Filialei Uniunii Scriitorilor de la Iaşi dar şi un scriitor de la Bucureşti. Vizita la Botoşani a avut ca scop găsirea unei locaţii pentru muzeul comunist.
„Azi (13 martie 2013 n.r.) avem o întâlnire cu dl. Dan Lungu, directorul Filialei Uniunii Scriitorilor de la Iaşi. Este botoşănean de origine, este cel mai tradus scriitor român în străinătate în acest moment şi cu un scriitor din Bucureşti. Care vin ca împreună să identificăm o posibilă locaţie, ar putea fi un vechi punct termic, ar putea să fie o hală industrială părăsită cam astea ar fi opţiunile”, a declarat
viceprimarul Viorel Iliuţă. De asemenea şefii din Primărie ar dori ca botoşănenii să aducă la muzeu obiecte vechi care aparţin perioadei de până la 1989 precum şi o poveste a acestor lucruri. Exponatele vor purta numele persoanelor care le-au donat şi după caz o mică istorioară. Însă, deocamdată cum este vorba de un proiect pe care edilii încercă să „îl pună pe picioare”, succesul acestuia depinde de mai mulţi factori, respectiv locaţia şi suma necesară unei asemenea investiţii.
CITEŞTE:
Expoziţie de lux : Muzeul prezintă podoabe