Când a fost gata biserica nouă, cea veche a fost dată jos, îngropată în fundația noului lăcaș de cult și apoi s-a turnat placa de beton.
În bisericuța de la marginea orașului, câțiva oameni se lăsau cuprinși de pacea liturgică a dimineții de sâmbătă. Unii au venit pentru a participa la Sfânta Liturghie, alții așteaptă răbdători să își pomenească morții din neam. Într-un capăt de cimitir, pământul proaspăt e gata să mai primească un creștin plecat în veșnicie.
Cerul se prăvale peste crucile albe, vocea părintelui Radu Constantin Zaiț îmblânzește canicula și se așază ca o mângâiere în sufletele celor prezenți.
E 23 iulie. În urmă cu 109 ani, în satul Crăiniceni, din Horodiștea Botoșanilor – în familia țăranilor creștini Maxim și Ecaterina – se năștea Ilie. La numai șase luni, pruncul rămâne orfan de mamă și trece în grija bunicii Maria. La trei ani – 1916 – îi moare și tatăl, în război.
De la bunica Maria deprinde Ilie primele rugăciuni, învață metaniile și înțelege postul. Urmează primii ani de școală în Crăiniceni, apoi pleacă la Lipcani și mai departe, la Cernăuți. Avea 11 ani când bunica Maria pleacă la Domnul. Îl mai are pe unchiul său, Moș Alecu.
În 1932, decide să ia drumul călugăriei. Ajunge la Mănăstirea Neamț. Revine la Dorohoi unde între anii 1934-1935 face serviciul militar ca infirmier. În 1936 este tuns în călugărie, primind numele de Ioan. La scurt timp pleacă în Țara Sfântă alături de alți doi monahi. Rămâne departe de țară până la sfârșitul vieții. Trăiește doar 47 de ani pământești, săvârșindu-se din viață pe 5 august 1960.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ținând seama de sfinţenia vieţii cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, îl trecu în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”, așezându-i-se zi de prăznuire 5 august, data mutării lui la cele veşnice.
Situată în zona industrială a municipiului Botoșani, Biserica ”Sf. Ioan Iacob” a fost la început o capelă de cimitir de dimensiuni modeste, dar care primea cu căldură credincioși din tot orașul.
În anul 1922, veteranii de război au donat un hectar de teren și au înființat aici un cimitir. În anul 1927 se construiește în cimitir o biserică de lemn de dimensiuni reduse destinată slujbelor de parastas și de înmormântare. Având hramul inițial de Ziua Crucii, actuala Biserică a suferit unele modificări întrucât dimensiunile reduse nu puteau primi credincioșii care începeau să vină la sfintele slujbe din ce în ce mai mulți.
(Bisericuța veche)
În anul 1998, un credincios din zonă, astăzi înmormântat în cimitirul parohial, Gheorghe Scarlat, cu cheltuială proprie și ajutor de alți câțiva creștini din zonă, reconstruiește capela dându-i dimensiuni mai mari. În același an, zona este declarată de către Protopopiatul Botoșani parohie cu hramul ”Ziua Crucii” (14 septembrie).
În anul 1999, luna ianuarie vine aici prin transfer preotul Ioan Iordache, care până în septembrie același an, împreună cu noii credincioși, finalizează lucrările de restaurare și pictura interioară a Bisericii. Pe 23 iulie 2000 are loc slujba de târnosire a sfântului locaș de către PS Calinic Botoșăneanul, alături de pr. protopop Lucian Leonte, dar și un sobor de preoți.
Pe 1 august 2010 este numit paroh preotul Radu Constantin Zaiț. De atunci, o nouă biserică a fost ridicată în locul celei vechi. În anul 2011, în Parohia „Sfântul Ioan Iacob“ din Botoşani a început ridicarea unei biserici din cărămidă. Modalitatea de construcție a fost una mai puțin obișnuită: ca o haină în jurul bisericii vechi din lemn.
În ziua în care s-au împlinit 109 ani de la nașterea Sfântului Ioan Iacob, părintele Radu-Constantin Zaiț ne spune că botoșănenii l-au ”descoperit” pe Sfântul din Hozeva și că au mai multă evlavie față de cel care s-a nevoit pentru creștini și pentru neamul românesc.
.jpg)
-Părinte Radu Zaiț, atunci când s-a ridicat biserica și a primit hramul Sfântului Ioan Iacob, prea puțini botoșăneni știau despre acest sfânt. Cum este astăzi?
-Este mult mai cunoscut, mai ales că de curând a fost trecut și în calendarul bisericii Ierusalimului. Așa este, deși era de la noi din zonă, Sfântul nu era prea cunoscut la Botoșani. În școală îmi aduc aminte, la Seminar, citisem câteva poezii scrise de Sf. Ioan Iacob, dar nu eram foarte conștient de prezența lui în viața noastră. Până când am ajuns aici. După atâția ani, din 2010, cred că asta a fost lucrarea lui. Poate că așa și-a dorit, o biserică închinată lui. Mai este în Botoșani un paraclis închinat Sfântului Ioan Iacob, la subsolul Bisericii Sfânta Treime, dar o biserică închinată Sfântului nu exista. Hramul parohiei a fost ales înainte să ajung eu aici.
-Să fie și pentru că era mai cunoscut ca Ioan Iacob de la Neamț și oamenii de aici nu îl aduceau către Crăiniceni, locul nașterii?
-Cred că oamenii nu îl cunoșteau, nu aveau evlavie deosebită. Știau doar că e Sfântul Ioan Iacob de la Neamț sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul...
-Și cum este astăzi?
-Astăzi mulți oameni merg la el, la Hozeva, mulți botoșăneni. Am fost și eu. Am fost odată în pelerinaj și am ajuns la Biserica de pe Muntele Carantaniei. Acolo este un program care se respectă, sunt doi-trei călugări greci și un paznic. Atunci când am ajuns eu era un paznic musulman. Am mers și m-am închinat și când am ieșit l-am întrebat până când este deschisă biserica. M-a întrebat de unde suntem, i-am răspuns: din România. De unde din România, ne-a întrebat în limba engleză. Din Botoșani, i-am răspuns. A, a spus el, Ioan Iacob! Mi s-a părut extraordinar. De fiecare dată îmi amintesc întâmplarea asta. Acel musulman mi-a spus apoi că mama lui l-a născut pe drumul către Mănăstirea Hozeva, unde s-a nevoit Sfântul Ioan Iacob. Iată, un om de acolo, un musulman de la Mănăstirea Carantaniei, când a auzit de Botoșani, a rostit numele Sfântului Ioan Iacob. Arată că este cunoscut de multe neamuri. Acum mulți îl cunosc pe sfânt, mulți i se închină, iar lucrarea sfântului se vede în mulți oameni. Mai ales aici, la noi. Este o minune pentru noi, numai el a împins lucrurile înainte aici.
-Biserica în care ne aflăm astăzi a fost construită într-un mod neobișnuit. A fost ridicată, la propriu, peste cea veche, precum o haină care a îmbrăcat lăcașul vechi. La un moment dat erau două biserici, una în cealaltă... Cum s-a întâmplat exact?
-Părintele Mitropolit Teofan, atunci când m-a instalat, a spus să facem o biserică, să nu fie mare, să o înconjurăm și să fie ca o haină pentru biserica veche. De altfel nici nu aveam spațiu ca să o facem în altă parte. Și am început să construim împrejur, iar când a fost gata aceasta și am acoperit-o, cealaltă veche a fost așezată în fundația celei noi. Am dat-o jos și am așezat-o în fundație, apoi am turnat placă de beton peste ea. Deci biserica veche se află în fundația acesteia, aici, în mijlocul celei noi. Altfel nu puteam să slujesc dacă biserica veche nu rămânea în mijloc. Ar fi trebuit să slujesc afară... Așa am găsit o soluție pe care Mitropolitul Teofan ne-a oferit-o. E adevărat că e o metodă mai puțin obișnuită, acum biserica este și puțin mai mare decât cea veche. Tot ce s-a realizat aici am făcut cu ajutorul Sfântului Ioan Iacob.
.jpg)
-Pictura este aproape gata...
-Sperăm să o încheiem până la anul. De multe ori am simțit că parcă Sfântul a împins lucrurile. Suntem oameni, uneori se adună oboseala, dar dacă Sfântul Ioan Iacob trimitea oameni care făceau ca lucrurile să meargă mai departe nu puteam să mă opresc. Au mers lucrurile de la sine.
-Sfântul a scris poezii, a scris și un Imn al românilor. Chiar în Hozeva fiind, era foarte legat de locurile natale. Îl putem percepe astăzi ca pe un sfânt patriot, un om care și-a iubit neamul și țara?
-El aparținea unui loc. În general, credința sfinților este universală, dar cred că el se identifică cu locul de aici. Ne gândeam noi că nu avem un sfânt ocrotitor al nostru, cumva sfinții erau într-un fel exterior nouă, au trăit mai demult – ne gândim la Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe – dar Sfântul Ioan Iacob este aici, este de-al nostru. Ne gândim și la părinții care vor fi canonizați și ei... Sfântul Ioan Iacob a fost un mare iubitor de țară și de popor. Probabil a suferit că nu s-a putut întoarce aici. Eu nădăjduiesc că se va întoarce. Poate când va fi gata totul aici, poate o să vină o părticică cu moaștele Sfântului Ioan Iacob și aici, în bisericuța noastră. Dar știți că sfinții își aleg locul... A fost departe, dar cu sufletul aproape de țara lui.
(Biserica ”Sf. Ioan Iacob” Botoșani - 23 iulie 2022)
-A murit tânăr, la 47 de ani, avea multe rude rămase acasă, în Crăiniceni și nu numai. Au venit vreodată oameni aici să spună că sunt rude cu Sfântul?
-Mi-a spus odată un om, care lucra la Primăria Botoșani, că este rudă cu Sfântul Ioan Iacob. A trecut la Domnul între timp. Mi-a spus că este rudă și că vrea să ajute și el Biserica. Bunica lui era verișoară cu Sfântul Ioan Iacob. Noi îi pomenim pe cei din familia Sfântului. Pe părinți, pe bunica, pe unchiul, pe părinții care l-au cunoscut de la Neamț. Îi pomenesc pe părinți și mă gândesc că este o apropiere mai mare decât în mod obișnuit. Totul aici este lucrarea Sfântului Ioan Iacob.
