Cu 19 voturi pentru și 4 abțineri consilierii locali ai municipiului reședință de județ au adoptat prin vot bugetul local pe anul 2020.
Asta după ce ieri, la ședința ordinară, după mai multe discuții în contradictoriu și împotmoliri pe procedură, hotărârea a fost adoptată cu capitole votate parțial.
Ca atare, hotărârea a fost nelegală și în aceeași zi, prefectul județului Alexandru Colbu a cerut revocarea ei. În ședința extraordinară de astăzi, convocată de la ora 9:00, s-a votat în prima fază anularea hotărârii de ieri.
Și mai apoi s-a trecut la votul pe proiectul de buget, nelipsind criticile de o parte și cealaltă în rândul consilierilor PNL – PSD care și-au pasat vina pentru crearea acestei situații.
Proiectul a fost votat pe capitole, cu tot cu amendamente acolo unde au fost și mai apoi per ansamblu. La votul final s-au abținut Eugen Țurcanu, Mihai Ștefan, Cătălin Boboc și Andrei Amos.
Amendamentele au rămas cele prezentate în cursul zilei de ieri, respectiv:
Domeniul Sănătate - 70.000 Iei pentru “defibrilatoare externe automate”
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024