După ce a făcut scandal, acesta s-a bucurat de „cadoul” dăruit de polițiștii locali.
Duminică, 9 iulie 2023, în jurul orei 14:30, pe timpul patrulării în Parcul Mihai Eminescu, în zona lacului, polițiștii locali au sesizat că un bărbat aflat în stare de ebrietate, amenință cu acte de violență trecătorii.
Amenințările bărbatului erau însoțite și de cuvinte jignitoare adresate trecătorilor.
La fața locului, a fost identificat un bărbat care, prin comportamentul său, crea un sentiment de nesiguranță cetățenilor.
Având în vedere aspectele constatate, polițiștii locali l-au sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991(r), cu amendă în cuantum de 1.300 lei și l-au îndepărtat din zonă.
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024
Investigații medicale GRATUITE pentru botoșănenii neasigurați
Oana Sava
Sep 27, 2024
Ce trebuie să știi înainte de a pleca într-un concediu exotic în Maldive
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Plante norocoase care purifică aerul din locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Secretarul de la Județ evaluat de cei doi vicepreședinți
Oana Sava
Sep 27, 2024