Tragedia din Bucureşti, unde zeci de oameni au murit şi peste 100 sunt răniţi după un incendiu produs într-un club şi-a pus amprenta asupra “Şcolii de pregătire politică a candidatelor la alegerile locale” organizată la Hotel Premier.
Acţiunea a adunat prezumtivele aspirante la mandate de aleşi locali din 12 judeţe, însă chiar din start s-a anunţat că programul suferă modificări majore. Sânziana Secrieru, copreşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Botoşani, a cerut să se ţină un moment de reculegere, lucru care s-a şi întâmplat.
“V-am obişnuit cu o primă parte politică, în care oamenii politici din PNL transmiteau un mesaj. Având în vedere tragedia care s-a întâmplat în Bucureşti, nu mai avem această sesiune, rămâne pentru o altă dată, pentru alte şcoli şi în această zi vom discuta numai parte administrativă şi numai parte tehnică”, a spus Lucia Varga, copreşedinte naţional OFL.
Aceasta a adăugat că s-a luat în calcul inclusiv anularea acţiunii de la Botoşani, numai că la ora producerii tragediei déjà o mulţime dintre liberalele din ţară se aflau pe drumul spre Botoşani şi, ca atare, s-a optat pentru organizarea şcolii, însă cu un program fundamental modificat.
La şedinţă participă mai mulţi lideri liberali din Botoşani şi Suceava, dar şi Ciprian Dobre, preşedintele Ligii Aleşilor Locali Liberali şi Ilie Bolojan, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
DOLIU NAȚIONAL: Incendiu în capitală, 27 de morți, 146 de răniți, este nevoie de sânge
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024