Un nou termen s-a consumat astăzi în procesul „Uvertura Mall” în care sunt judecați, pe lângă primarul Cătălin Flutur, foști și actuali șefi din Primărie, precum Adriana Zăiceanu, manager public, Ioan Apostu, secretar suspendat, Cezar Puiu, fostul șef al Serviciului Patrimoniu și Mihaela Gontineac, fost jurist.
Termenul acesta nu a durat mai mult de cinci minute, însă a fost unul extrem de important. Și asta pentru că părțile din dosar au primit câte un exemplar din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare.
Cu alte cuvinte, prin această expertiză se arată modul cum a fost calculată valoarea redevenței la unele obiective aflate în situație asemănătoare cu cea a mall-ului.
Expertiza a fost solicitată de către Adriana Zăiceanu, Mihaela Gontineac, Cezar Puiu şi Ioan Apostu și a fost realizată de către expertul Stelian Nicolaiciuc.
Primarul Cătălin Flutur nu a fost prezent la acest termen întrucât este plecat în concediu, însă avocatul său îi va înmâna un exemplar al acestui raport.
De altfel, toți cei implicați în acest proces pot depune până la termenul viitor, care va avea loc pe 19 februarie 2019, obiecțiuni cu privire la modul în care a fost realizată această expertiză.
Documentul este unul complex având în jur de 200 de pagini. Încă de cum a ieșit din sală, Adriana Zăiceanu a început să-l răsfoiască. Întrebată de o primă impresie, aceasta nu a vrut să dea vreo declarație precizând doar că „trebuie citit cu atenție”.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024