Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) le oferă această posibilitatea șoferilor „de bună credință”.
Taxa este obligatorie pentru toți șoferii care circulă pe drumurile din România, însă există o metodă prin care să poți scăpa de penalizare.
Orice șofer care circulă pe drumurile din România are obligația de a plăti rovinieta. Iar cei care se sustrag de la această atribuție riscă amenzi considerabile. Acestea variază în funcție de tipul de autovehicul, scrie fanatik.ro.
Poate ajunge până la 4.500 de lei pentru mașinile de mare tonaj, iar pentru autoturisme amenzile sunt între 250 și 500 de lei. În cazul în care știi că ai achitat taxa, dar nu-ți mai amintești pe ce perioadă, poți verifica pe site-ul CNAIR sau în benzinării.
Însă, dacă o cameră CNAIR a înregistrat un autoturism care circulă fără rovinietă, șoferul va primi o amendă, indiferent de câte ori a fost surprins înainte de înștiințarea oficială.
Totuși, există o modalitate prin care poți să scapi de amendă dacă ai fost prins fără rovinietă. Tot ce trebuie să faci este să achiți chiar în acea zi taxa, a dezvăluit Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
„Dacă șoferul își va cumpăra rovinietă în ziua în care a fost înregistrat de camerele CNAIR că a circulat pe un drum unde e obligatorie achitarea acestei taxe, nu va fi sancționat. Este o derogare făcută pentru acești șoferi, de bună credință. Care poate au omis să-și ia rovinieta sau poate nu au avut în drumul lor de unde să o cumpere. Deci, practic, dacă ești înregistrat de cameră la ora 8:00 că ai circulat fără rovinietă, dar tu achiți taxa de drum la ora 19:00, nu vei fi amendat”, a declarat reprezentatul CNAIR pentru ProMotor.
Prețul unei roviniete diferă în funcție de tipul vehiculului și perioada de valabilitate a acesteia. Pentru autoturisme se plătesc 2,5 euro pentru o zi, 3,3 euro pentru 10 zile, 5,3 euro pentru 30 de zile, 8,4 euro pentru 60 de zile și 28 de euro pentru 12 luni.
Pentru vehiculele care transportă marfă, de până la 3,5 tone, prețurile sunt mai scumpe. Iar pentru cele de 12 tone, tarifele sunt destul de piperate. Mai exact, pentru un an, rovinieta costă 1.210 euro.
(Foto: Playtech)
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024
Vitezomani „încetiniți” cu amenzi de polițiștii rutieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024