Avea 51 de ani și plecase din Botoșani pentru a munci, asemenea milioanelor de români, pe pământ străin, ca să își întrețină soția și copiii rămași acasă.
Petrică Anton s-a simțit rău pe câmp, dar în loc să fie dus la spital, a fost abandonat acasă. A murit după câteva ore. Locuia în provincia Caserta și muncea în agricultură.
Pe 12 august 2019, pe când muncea la câmp, s-a simțit rău din senin. „Caporalii” (persoanele care se ocupă cu supravegherea muncitorilor pe câmp și care, de obicei, îi exploatează – n.r.), în loc să îl ducă la spital, așa cum ar fi fost normal, l-au dus acasă și l-au abandonat acolo. Proprietara locuinței unde Petrică stătea în chirie l-a văzut că este într-o stare foarte gravă și a chemat atât ambulanța, care l-a transportat la spital de urgență, cât și carabinierii.
Din păcate, pentru botoșănean a fost prea târziu și după câteva ore acesta a decedat. Dacă acei „caporali” l-ar fi dus direct la spital, Petrică poate ar fi fost în viață și astăzi, scrie Rotalianul.
Prietenul lui Petrică, un bărbat italian pe nume Stefano Magliocca, a povestit indignat în cadrul emisiunii „La Radiazza” de luni, 2 septembrie 2019, de la postul de radio „Radio Marte”, ceea ce a aflat despre moartea botoșăneanului.
„Petrică era un muncitor foarte bun, neobosit și cinstit. S-a trezit ca în fiecare dimineață la ora 4:00 pentru a merge la muncă, pe câmpurile dintre Giugliano și Parete. Când s-a simțit rău, caporalii nu au avut nici măcar decența să-l ducă la spital. L-au abandonat în locuința sa din Parete. Doar atunci când proprietara casei a văzut în ce condiții se află Petrică, au fost chemate ajutoare. Când carabinierii și ambulanța au sosit la fața locului, Petrică încă mai gemea. A murit în spital, la Aversa și poate – dacă ajungea mai devreme – putea fi salvat. Era sprijinul economic al familiei sale. Lasă în urma sa soția și copiii, printre care și o fată de 18 ani ce trăiește și studiază în România, care și-a pierdut tatăl și toată susținerea pentru a termina studiile”, a povestit Stefano Magliocca.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024