O clădire de pe raza localității Răchiți, unde funcționa o moară de cereale, a fost cuprinsă de flăcări, în cursul serii de vineri.
În momentul izbucnirii incendiului, un angajat era în interior și macina boabe de porumb.
Imediat ce a observat flăcările, acesta a ieșit din clădire și a sunat după ajutor la 112.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat că ardea întreaga construcție, existând pericolul de propagare a flăcărilor la un adăpost de animale. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit aproape două ore.
S-au salvat 15 viței.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o scânteie mecanică.
Botoșăneanul Vlad Plăcintă premiat de mitropolitul Teofan cu diploma de vrednicie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
El este șoferul care s-a izbit în mașina Poliției! A fost REȚINUT în urmă cu scurt timp – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Șofer „tras la răspundere” de polițiști: I-au confiscat și ceva marfă
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Patru elevi botoșăneni și profesorii lor, vizită în Macedonia de Nord
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024