Mihai Stoica, 54 de ani, directorul sportiv de la FCSB, s-a arătat extrem de deranjat de declarația patronului de la Botoșani, Valeriu Iftime, care a spus că fundașul Andrei Burcă a fost în discuții cu roș-albaștrii, ajungând în cele din urmă la CFR Cluj.
„Niciodată n-am divulgat ce se întâmplă în culise, dar - din respect pentru fotbaliștii noștri - mă văd silit s-o fac. Patronul FC Botoșani l-a sunat joi seara în jurul orei 19:30 pe Gigi Becali și l-a întrebat dacă e interesat de Burcă.
Gigi, după ce s-a consultat cu mine și, separat, cu Bogdan Andone, l-a informat pe Valeriu Iftime că nu suntem interesați de acest fotbalist, nu pentru că n-ar fi un jucător valoros, ci pentru că Planic (unul dintre cei 4 căpitani ai FCSB), Filip (altul dintre cei 4 căpitani ai FCSB), Bălașa (24 ani, cu prezențe în echipa națională în actuala ediție de Nations League) și Cristea (24 ani, care face parte din lotul echipei naționale acum) ne acoperă poziția respectivă.
Deci n-aveam cum să fim refuzați din moment ce n-am înaintat vreo ofertă. Vacanță plăcută și numai bine”, a scris Mihai Stoica pe contul său de Facebook.
„Au fost discuții cu Steaua, dar nu s-au concretizat! În plus, jucătorul nu a vrut să meargă la echipa lui Becali”
Valeriu Iftime, patron FC Botoșani, pentru Gsp
Fundașul central Andrei Burcă (26 de ani) a fost transferat sâmbătă de CFR Cluj, după ce a jucat 40 de meciuri pentru FC Botoșani din 2016 până în 2019.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024