În jurul orei 16:00 mitingul organizat de Cartel Alfa în Piaţa Revoluţiei a luat sfîrşit. Cum autorizaţia pentru desfăşurarea manifestaţiei a fost de numai două ore, cînd s-a apropiat termenul de expirare Marius Oroşanu a mulţumit celor prezenţi şi le-a cerut să părăsească zona Palatului Administrativ. „Dacă toate organizaţiile sindicale din Botoşani ar fi scos 400 – 500 de oameni în stradă astăzi, ar fi fost cea mai mare manifestaţie sindicală din ultimii 15 ani. Din păcate, astăzi cel puţin, suntem singuri. Cartel Alfa este singurul în acţiunea lor”, a afirmat Oroşanu, care nu şi-a ascuns speranţa că la viitoarea acţiune de acest gen vor fi mai mulţi participanţi, iar botoşănenii vor prefera să nu mai urmărească pasiv ceea ce fac alţii. Printre alţii, la miting au fost prezenţi salariaţi din Poliţie, Apa Grup, Urban Serv, Direcţia Copilului, Spitalul de Recuperări, Primăria Darabani, Muzeul Judeţean, Primăria Botoşani, învăţămînt. Întreaga acţiune s-a terminat fără incidente.
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024