Am ajuns în ultima lună de vară. Botoșănenii se mai bucură de concedii, de festivalurile din oraș, chiar și de vremea bună care a adus și mult așteptata ploaie.
Divorțul dintre părinți se răsfrânge deseori asupra copiilor care devin, în mod nefericit, o armă între foștii parteneri care caută răzbunare reciprocă.
O adolescentă din municipiu a obținut ordin de protecție împotriva propriei mame!
În declarația de avere, un medic a menționat că a primit trei donații a câte 100.000 fiecare, de la persoane fizice din Botoșani, Bârlad și Iași.
Medicul botoșănean care a declarat oficial că a primit anul trecut 300.000 de lei
A fost prima pugilistă din istoria sportului botoșănean, dar destinul ei s-a frânt tragic. Astăzi ar fi împlinit 37 de ani.
Mesajul dureros al unui tată de campioană: Începând de astăzi intru în depresie – GALERIE FOTO
Tarifele călătoriei cu maxi-taxi au fost majorate începând de astăzi, 1 august 2022.
S-au scumpit biletele la maxi-taxi: NOILE tarife
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist.
A avut o casă, o soție și un copil. A sfârșit singur, mistuit de dorul celor dragi, fiind înmormântat alături de săracii și sărmanii nimănui.
Comentariul zilei se vrea a fi o concluzie după Street Food Festival:
”Un festival de nota 10. Tineri civilizați, muzică bună, mâncare pe alese. Totul împletit într-o atmosferă de vară. Bravo, domnule!”
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024