Un copil de 9 ani a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Evenimentul s-a produs sâmbătă în jurul orelor 18:00 când un botoşănean de 27 de ani aflat la volanul unui Audi A4 l-a accidentat grav pe minorul care ulterior a fost internat la spital.
Ş. Constantin - Daniel, din comuna Vorniceni, în timp ce conducea un autoturism marca Audi A4, pe DJ 292, pe raza localităţii Chişcăreni, oraşul Săveni, judeţul Botoşani l-a acroşat cu oglinda retrovizoare din partea dreaptă, iar ulterior cu roata dreapta spate pe pietonul P.I.C. de 9 ani, din localitate.
Copilul, în timp ce se deplasa pe partea dreaptă a drumului, fără să se asigure a intrat pe partea carosabilă, în apropierea axului drumului. În urma producerii accidentului a rezultat accidentarea gravă a minorului care a fost internat la Spitalul de pediatrie Botoşani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Faţă de Ş. Constantin Daniel se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,
vătămare corporală din culpă”.