La finalul întâlnirilor pe care le-a avut cu pensionarii și sindicaliștii, ministrul Muncii a prezentat câteva date statistice din care reiese că botoșănenii, dar și toți românii, o duc considerabil mai bine decât în urmă cu doi ani.
După ce unul dintre vârstnicii prezenți la întâlnire i-a cerut ca pensiile să fie indexate cu rata inflației, Marius Budăi a arătat că venitul salarial mediu net al românilor a crescut cu 28,5% în intervalul noiembrie 2016 - noiembrie 2018, în timp ce indicele prețurilor de consum s-a majorat cu doar 6,8%.
În urma aplicării unei ponderări a rezultat că puterea de cumpărare s-a mărit cu nici mai mult, nici mai puțin de 20,3% în amintita perioada.
Oficialul guvernamental a subliniat că datele au fost furnizate de Eurostat și Institutul Național de Statistică.
Întrebat dacă aceasta înseamnă că românii o duc o cu o cincime mai bine, Marius Budăi a replicat:
”Aș prefera să întrebați românii despre asta”.
Apoi a adăugat:
”Eu nu spun că pensiile și salariile au crescut suficient, să ne înțelegem foarte clar și am spus-o și în timpul discuțiilor, dar spun că facem tot ce putem și spun că, de când am venit la guvernare suntem doar pe plus. Dacă cineva spune altfel, discutăm pe cifre”.
Ministrul Muncii și Justiției Sociale a menționat că în același interval de timp pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut cu 26,7%.
Contrar publicațiilor economice, care arată că toate aceste creșteri s-au făcut prin reducerea drastică a investițiilor și prin împrumuturi externe care vor fi plătite de generații întregi, Marius Budăi a susținut că România are o datorie publică cu 10% sub pragul de alarmă al Băncii Naționale a României.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024