Ministrul Dezvoltării a ajuns vineri, 13 octombrie 2023, în județul Botoșani.
Adrian Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a mers la Flămânzi acolo unde a participat la o întâlnire cu primarii și liderii Partidului Național Liberal (PNL) Botoșani.
Redăm mai jos mesajul transmis pe rețelele de socializare de președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică:
Astăzi (n.r. vineri) l-am avut alături pe colegul meu, Adrian Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, întâlnire la care au participat primarii liberali din județul Botoşani, prefectul Sorin Cornilă și Cristian Achiței.
Discuția s-a axat pe teme esențiale pentru comunitățile din zona noastră, am analizat proiectele de dezvoltare pe care le putem accesa, pentru evoluția armonioasă a județului Botoșani.
De asemenea, am evaluat proiectele aflate în implementare în județul nostru și impactul semnificativ pe care acestea îl vor avea în comunitate.
Mulțumesc domnului ministru pentru susținere şi implicare!
Mulțumesc colegului meu, Dan Oloeriu pentru găzduire și pentru buna primire!
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 200 de botoșăneni ar putea MURI la o pană de curent
Oana Sava
Oct 30, 2024
Inspectorii ITM Botoșani participă la un seminar important – DETALII
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024