Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, s-a întâlnit, marți, la Bruxelles, cu Marita Ulvskog, vice-președintele Comisiei de Ocupare a Forței de Muncă din Parlamentul European.
Ministrul Marius Budăi i-a transmis Maritei Ulvskog că România este foarte determinată pe perioada exercitării Președinției la Consiliul Uniunii Europene și că speră în sprijinul și flexibilitatea Parlamentului European, pentru a închide cât mai multe dosare, se arată în comunicatul trimis DcNews.
La rândul său, vice-președintele Comisiei de Ocupare a Forței de Muncă din Parlamentul European i-a transmis ministrului român că și legislativul european este foarte interesat să se ajungă la consens pe cât mai multe subiecte, dat fiind faptul că se apropie de finalul mandatului.
Dosare prioritare
Printre dosarele considerate prioritare de către ambele părți se numără Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată și înființarea Autorității Europene a Muncii.
Marius Budăi a prezentat și prioritățile Ministerului Muncii și Justiției Sociale pe perioada exercitării Președinției Consiliului UE, care sunt: mobilitatea forței de muncă, sănătatea și securitatea la locul de muncă în contextul noilor forme de ocupare și, nu în ultimul rând, reducerea diferenței de remunerare dintre femei și bărbați, la capitolul egalitate de gen, care este, în prezent, de 15% media în UE și de doar 5% în România, țara noastră fiind un exemplu de bune practici în acest sens.
"Vă asigur de întreaga noastră disponibilitate și deschidere, în vederea unei cât mai bune colaborări cu Parlamentul European, pe perioada provocatoare și intensă care ne așteaptă, în contextul în care anul viitor se finalizează și mandatul actualului legislativ european", declară ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Cursuri de instrumente de la Liceul de Artă la... Sala Polivalentă – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 02, 2024
Roți blocate și mașini RIDICATE de polițiștii locali: Șoferi amendați pe capete
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024