Marius Budăi a fost invitat sâmbătă, 23 februarie la conferința de alegeri din cadrul Organizației Municipale ALDE Botoșani.
A fost invitat să ia cuvântul și și-a axat discursul pe teme ce țin exclusiv de Ministerul Muncii, indemnizații sau buget.
Marius Budăi a cerut încredere în alegători în ceea ce privește bugetul pe acest an care, spune el, este unul al investițiilor dar și a continuării măsurilor de îmbunătățire a vieții românilor.
„Am spus cum persoanele cu dizabilități sunt folosite extrem de mult în scop politic. Am să vă dau dv. câteva explicații, exact pentru a le putea folosi în discuțiile cu cetățenii din județul Botoșani. S-a vorbit foarte mult de trecerea indemnizației persoanelor cu dizabilități la primării. Nimic mai fals”,
Marius Budăi, ministrul muncii
Oficialul ministerial a declarat că aceste indemnizații rămân în sarcina Ministerului Muncii pe care îl conduce și vor fi plătite prin agențiile județene de inspecție și prestații sociale.
Însoțitorii persoanelor cu dizabilități erau în grija administrațiilor publice locale începând din anul 2000. Ceea ce s-a schimbat practic acum este că nu se mai centralizează datele prin Ministerul Muncii care mai apoi să fie transmise către Ministerul Finanțelor care să le direcționeze către primării.
„Era o birocrație în plus, vorbim tot timpul de autonomie locală și de descentralizare și când o facem, criticăm”,
Marius Budăi, ministrul muncii
Botoșăneanul a mai declarat că nu are nici o problemă cu adversarii politici care critică în contextul în care aceste critici sunt reale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
REORGANIZARE la o instituție din Botoșani: CÂTE posturi vor fi înființate
Oana Sava
Sep 27, 2024
La băut în Centrul Vechi: Polițiștii locali au dat iar amenzi
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
COD GALBEN de inundații la Botoșani, pompierii sunt în alertă
Oana Sava
Sep 27, 2024
Criminalul care s-a sinucis în penitenciar avea fixat primul termen la proces
Oana Sava
Sep 27, 2024
Concurs la Spitalul Județean cu TOȚI candidații respinși, s-a lăsat și cu o lucrare anulată
Oana Sava
Sep 27, 2024