Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi şeful ANSVSA, Alexandru Bociu, le-au solicitat crescătorilor de ovine să oprească mişcarea animalelor pentru următoarele trei săptămâni în vederea eradicării pestei micilor rumegătoare, a anunţat joi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Ministrul de resort şi preşedintele ANSVSA s-au întâlnit joi, la sediul MADR, cu reprezentanţii federaţiilor şi asociaţiilor de creştere a ovinelor pentru a identifica soluţii în vederea stopării răspândirii pestei micilor rumegătoare.
Alături de ministru s-au aflat secretarul de stat Violeta Muşat, directorul general adjunct al Direcţiei Generale Politici Agricole din cadrul MADR, Mia Toma, şi directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, Florinel Bîrcă, informează agerpres.ro.
"Cei doi oficiali le-au solicitat crescătorilor de ovine să ia toate măsurile care se impun, respectiv oprirea mişcării animalelor pentru următoarele trei săptămâni în vederea eradicării pestei micilor rumegătoare. La rândul lor, crescătorii de ovine au adus asigurări că vor face tot posibilul sa izoleze focarele şi să oprească transportul intern de animale", se arată într-un comunicat postat de MADR pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Agriculturii a subliniat necesitatea unei colaborări strânse între fermieri şi autorităţi şi a amintit eforturile derulate de MADR pentru deschiderea de noi pieţe pentru exportul de ovine.
"Avem pârghiile necesare să protejăm fermierii români, există soluţii pentru toată lumea, însă trebuie să ţinem cont de faptul că boala evoluează pe o anumită perioadă de timp", a declarat ministrul Agriculturii.
(Foto: Freepik)
Furtuna Ashley ajunge și în România, după ciclonul Boris: Temperaturilor vor scădea drastic
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Descoperire PERICULOASĂ pe câmp: Șase proiectile ridicate de pirotehnicieni
Oana Sava
Sep 24, 2024
Spectacol cu mașini puternice la Cornișa, amatorii de senzații tari pot participa la „Taxi Drift”
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Se caută director la o unitate medicală din subordinea CJ-ului
Oana Sava
Sep 24, 2024
Vrei să îmbraci uniforma? Jandarmeria Botoșani recrutează candidați – LOCURILE disponibile
Oana Sava
Sep 24, 2024