Izvor nesecat de vorbe de duh, ministrul Agriculturii nu s-a dezminţit nici la a doua vizită efectuată la Botoşani în mai puţin de o lună. Atât în discuţiile cu oficialii judeţului, cât şi cu jurnaliştii, Petre Daea a făcut o mulţime de declaraţii ieşite din tipar.
Despre faptul că la staţia de irigaţii de la Manoleasa funcţionează doar o pompă din patru:
„La început, cu puţinul începi, dar să începem de undeva. Dacă acest puţin se făcea acum 20 de ani sau 15 ani, azi aveam mai mult”.
Despre Codul Roşu de caniculă:
„Eu sunt un om stăpânit şi un specialist în domeniu. Agricultura se desfăşoară sub zodia riscului. Pe mine nu mă îngrijorează pentru că am trecut de multe ori prin aceste momente, vreau să vă asigur că şi fermierii, la rândul lor, ştiu ce trebuie să facă în asemenea situaţii”.
Despre preţurile din pieţe:
„N-o să vedeţi niciodată pe ministrul Daea spunând, discutând despre preţuri şi producţie. Producţia în agricultură este sigură atunci şi numai atunci când o ai sub cheie”.
Despre cât va guverna Cabinetul Tudose:
„Eu spun că acest Guvern va îndeplini toate obiectivele de guvernare, iar eu ca ministru al Agriculturii pentru asta sunt aici, ca să realizez obiectivele de guvernare”.
Dacă a avut emoţii pentru nominalizarea în noul Guvern:
„Nu mă întrebaţi de emoţii. Eu sunt un om care n-am emoţii decât atunci când vreau să fac mai mult şi nu pot. Atunci am emoţii, dar până atunci nu şi niciodată nu mă stăpânesc emoţiile. Iar dumneata eşti băiat tânăr”.
Despre irigaţii:
„Pornim staţiile în fiecare zonă a ţării. Suntem astăzi (sâmbătă – n.r.) la Botoşani, după-amiază vom fi în sudul judeţului, mâine în altă parte, în aşa fel încât putem să ne realizăm obiectivele pe care ni le-am stabilit şi care merită să fie puse în practică şi o vom face”.
Petre Daea a promis că pe 30 iulie va veni din nou la Botoşani.
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024