Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VI-a a fost amânată din nou în contextul grevei cadrelor didactice.
Ministerul Educației a făcut anunțul cu privire la noul calendar al Evaluării Naționale. Cele două probe ale examenului se vor desfășura pe 12 și 13 iunie 2023.
Indiferent de intervalul de timp în care se va susține testarea, elevii vor fi nevoiți să se pregătească pentru mai multe materii.
În acele două zile este propusă testarea cunoștințelor la Limbă și Comunicare și Matematică și Științe ale Naturii.
În mod normal, examenele ar fi trebuit să se desfășoare pe 24 și 25 mai. Au fost amânate pentru 30 și 31 mai, iar acum s-a decis astfel să fie organizate în luna iunie.
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Polițiștii botoșăneni i-au vizitat pe elevii unui liceu din județ în „Săptămâna Altfel”
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un nou drum județean intră în proces de modernizare
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Preot din Botoșani, despre costumele de Halloween: Este ceva anticreștin
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tânăr de 21 de ani prins FĂRĂ permis „la purtător„ pe bulevard
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024