Cătălin Chelu şi alte 15 persoane sunt urmăriţi penal pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani. Omul de afaceri care controlează direct sau prin interpuşi şi afacerile UPSS, Lido şi Porţealnul din judeţul Botoşani, este acuzat că, împreună cu membri ai familiei sale, a înfiinţat 168 de firme şi 10 ONG-uri, pe care le-a folosit la tranzacţii bursiere, prejudiciul fiind de 20 milioane euro.
Sumedenie de acuzaţii, de la grup infracţional organizat la spălare de bani
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus începerea urmăririi penale faţă de
Călin Cătălin Chelu, Cezar Rimar, Doina Lilioara Rimar şi Gabriel Constantinescu, din municipiul Galaţi, precum şi faţă de alte 12 persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire a unui grup infracţional organizat, utilizare de informaţii privilegiate, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălarea banilor.
"În fapt, s-a reţinut că învinuitul Chelu Călin Cătălin, împreună cu membri ai familiei sale, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, acţionând în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale prin eludarea dispoziţiilor legale referitoare la tranzacţiile efectuate pe piaţa de capital şi convertirii în lichidităţi a plasamentelor deţinute la diferiţi emitenţi - societăţi comerciale ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe BVB - Secţiunea RASDAQ", se arată într-un
comunicat de presă al DIICOT.
Afaceri de sute de milioane cu SIF-uri
Astfel, Chelu a înfiinţat peste 168 de societăţi comerciale de tip SRL, mare parte cu sediul în municipiul Galaţi, precum şi 10 asociaţii non-profit, pe care le-a utilizat pentru a achiziţiona instrumente financiare şi a dobândi o poziţie de control în cadrul mai multor emitenţi de valori mobiliare. Procurorii au precizat că, de exemplu, în perioada 2001 - 2008, prin grupul de firme controlat de către membrii grupării au fost achiziţionate, prin intermediul unei singure case de brokeraj, titluri emise de SIF-uri în valoare cumulată de peste 780 de milioane de lei, din care s-au încasat dividende de 760.000 de lei şi s-a retras din conturi suma de 154 de milioane de lei.
"Ulterior, învinuitul a dispus în mod discreţionar de resursele societăţilor astfel controlate, beneficiind de lichidităţile obţinute prin delapidarea patrimoniului acestora", arată
procurorii DIICOT.
Condamnat deja la închisoare
Cătălin Chelu este unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri cu investiţii pe bursă şi s-a aflat de mai multe ori în conflict cu CNVM, dar şi cu conducerile SIF-urilor. În noiembrie 2010 Chelu era cercetat în aproape 50 de dosare aflate în lucru la unităţi de poliţie şi de parchet, printre care trei instrumentate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) sub aspectul comiterii de infracţiuni la legea pieţei de capital, evaziune fiscală şi spălare de bani. În 12 octombrie,
Cătălin Chelu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Mită la MAI", pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat în Ministerul de Interne Dan Valentin Fătuloiu.
CITEŞTE ŞI:
Patronul UPSS şi al societăţii de cablu Lidas, reţinut de DNA - VIDEO