Câteva mii de botoșăneni au participat duminică dimineață la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Teofan la Biserica Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul din municipiul Botoșani.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a venit să sfințească pictura lăcașului de cult, iar evenimentul a umplut curtea bisericii. Credincioșii, tineri și bătrâni, sănătoși sau infirmi, au asistat ore bune în soare, pentru ca la finalul slujbei oficiate de IPS Teofan, părintele protopop Lucian Leonte, părintele paroh Petru Fercal alături de mai mulți călugări și preoți să își îndrepte pașii spre înalta față bisericească pentru a primi binecuvântare. Înainte de asta, Arhiepiscopul Iașilor s-a adresat mulțimii.
”M-am bucurat cu mai mulți ani în urmă, nu mai țin bine minte anul, când am pătruns în această incintă. Prima dată pentru a cunoaște ce se întâmplă pe aici, ca o primă vedere a bisericii, a părintelui, a familiei sale, a acestei incinte, apoi când s-a sfințit această frumoasă biserică, cu Sfântul Altar, cu pictura din biserică și am simțit atunci că aici este un loc bine lucrat cu oameni care s-au atașat de-a lungul vremii acestei parohii. Și părintele Petru încearcă să-și îndeplinească bine datoria îmbinând așa cum a spus sfinția sa laturile, aspectele multe la număr care fac parte din lucrarea unui preot, începând de la familia unui preot până la Sfântul Altar”.
IPSTeofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Astfel, după 29 de ani de slujire la această biserică, părintele Petru Fercal a primit ”Crucea Moldovă”, cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda Mitropolia Moldovei și Bucovinei unui preot.
BLOCADA la Dorohoi: Șoferi „întâmpinați” cu aparatul etilotest
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024