Soluția reîntoarcerii în condiții de siguranță în școli este o testare repetată a tuturor celor din sistemul de învățământ.
Trecerea la învăţământul la distanţă riscă să agraveze inegalităţile sociale și economice deja mari în România.
“Așa cum ați cerut-o și voi dragi botoșăneni, se impun măsuri imediate pentru salvarea copiilor noștri. În România guvernului liberal, copiii sunt privați de educație și vorbim clar despre o încălcare a drepturilor omului. Mai mult, învățământul pe tabletă, telefon sau laptop la care copii din satele și comunele noastre nu au acces, nu are nimic de-a face cu actul pedagogic. Susțin cu tărie că soluția reîntoarcerii în condiții de siguranță în școli este o testare repetată a tuturor celor din sistemul de învățământ. Pro România va introduce testarea săptămânală a profesorilor și a elevilor. Așa cum am făcut-o încă înainte de debutul pandemiei, voi susține redeschiderea și înființarea în toate școlile a cabinetelor de medicină școlară pentru trierea, testarea și supravegherea elevilor. Avem nevoie de susținerea voastră pentru ca după 6 decembrie, toți copiii noștri să învețe în condiții de siguranță, indiferent că locuiesc în Dimăcheni, Concești, Sulița sau municipiul Botoșani. Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă și vom trece împreună peste criză!”, a declarat candidatul Pro România Botoșani Mihaela Huncă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU la subsolul unui bloc, arhiva unei firme, calculatoare și calorifere făcute scrum
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Necaz la vamă: Șofer prins de polițiștii de frontieră la volanul unei mașini „fantomă”
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Un liberal și un pesedist „cei mai iubiți” consilieri județeni din plen – REZULTATE vot
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Primul protest din plenul județean cauzat de dominația politică care ține județul în sărăcie
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024