Sâmbătă se împlinește o săptămână de la moartea șocantă a băiatului care urma să împlinească în noiembrie 20 de ani.
Răzvan Gabriel Pălii a murit sâmbăta trecută într-un accident rutier extrem de grav. Se afla singur în mașina sa, a intrat pe contrasens și a lovit frontal o autoutilitară.
În urma impactului, tânărul a murit pe loc, iar la necropsie medicii au stabilit că moartea a fost cauzată de o insuficiență cardio-respiratorie acută pe fondul unei rupturi de aortă și ficat.
Era unicul copil iar moartea sa i-a lăsat practic împietriți de durere pe cei care i-au dat viață.
„Un suflet curat, un munte de optimism, o speranță care s-a stins când abia începea să se bucure de viață. Mereu vei fi în gândurile noastre. Drum lin printre îngeri. Dumnezeu să-l ierte, lacrimi și multă durere ai mai lăsat în urma ta, nu te voi uita niciodată, frumosul meu”,
mesajul mamei lui Răzvan Gabriel Pălii, pe o rețea de socializare
Răzvan Gabriel Pălii a fost depus la Biserica Sfântul Vasile cel Mare din curtea Spitalului Județean și înmormântat mai apoi în localitatea Podeni, comuna Corlăteni, unde sunt bunicii săi.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024
Un tânăr din Iași a dat de probleme la Botoșani: Polițiștii i-au reținut permisul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024