Botoșănenii au intrat în panică din cauza unui mesaj care a început să circule pe rețelele de socializare, în special pe WhatsApp, și care atenționează asupra unui nor radioactiv care ar ajunge astăzi deasupra țării noastre.
După numeroasele sesizări, autoritățile țin să ne liniștească. Nu există date care să indice existenţa unui risc radiologic pentru populaţia României, arată, într-un comunicat comun, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Comisia pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi Agenţia pentru Protecţia Mediului.
Potrivit comunicatului de presă semnat de cele trei instituţii şi remis duminică presei, nu există date care să confirme sau să indice existenţa unor factori de risc radioactiv pentru populaţia din România.
„În ceea ce priveşte informaţiile apărute în spaţiul public, referitoare la posibila prezenţă a unui nor radioactiv deasupra României, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) aduc în atenţia opiniei publice faptul că nu există date care să confirme sau să indice existenţa unor factori de risc radiologic pentru populaţia de pe teritoriul României sau mediu care să impună luarea unor măsuri de răspuns”, se arată în comunicat.
De asemenea, reprezentanţii celor trei instituţii susţin că nici la nivel internaţional nu au fost raportate modificări ale nivelului de radioactivitate a mediului.
Potrivit comunicatului, autorităţile române sunt în contact permanent cu Centrul de Incidente şi Urgenţe din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena şi cu statele cu care România are încheiate tratate bilaterale în cadrul Convenţiei Internaţionale de notificare rapidă în cazul urgenţelor radiologice şi accidentelor nucleare.
„Nivelul radiaţiilor măsurate de către ANPM prin RNSRM se încadrează în limitele radioactivităţii mediului natural. CNCAN, ANPM împreună cu IGSU precizează că nu există niciun pericol radiologic pentru populaţie sau pentru mediu”, se mai arată în comunicat.
Declaraţiile vin în contextul în care Unitatea 4 a centralei atomice de la Beloiarsk din regiunea Munţilor Urali a fost oprită duminică în urma detectării unei erori la sistemul siguranţă, a anunţat o subsidiară a agenţiei ruse pentru energie atomică, Rosatom, informează publicaţia The Moscow Times, potrivit Mediafax.
Pe 12 iulie, un reactor de la aceeaşi centrală a fost oprit timp de câteva zile în urma activării unui mecanism de siguranţă.
Centrala nucleară, care în acest moment are două reactoare operaţionale, a fost inaugurată în anul 1964. Luna trecută, trei reactoare ale centralei nucleare Kalinin, aflată la aproximativ 350 de kilometri nord-vest de Moscova, au fost oprite, în urma unui scurtcircuit.
Rusia are zece centrale nucleare, inclusiv centrala Beloiarsk, aflată la 45 de kilometri est de oraşul Ekaterinburg.
Mesajul care circulă pe internet:
Profesorul Mircea Vintilescu: “URGENT DE CITIT, DE ÎNȚELES, CÂT MAI ALES DE LUAT ÎN MOD INDIVIDUAL MĂSURILE DE PROTECȚIE
NORUL RADIOACTIV DIN NORD-VESTUL RUSIEI MĂTURĂ MÂINE TOT TERITORIUL ROMÂNIEI.
Ca specialist în domeniul protecției mediului înconjurător, dar mai ales al vieții, consider că trebuie să vă informez, dar nu pentru a vă alarma sau panica, ci pentru a putea acționa fiecare în mod individual și preventiv pentru protecția necesară.
Experții europeni în urmărirea nivelului de distribuție al radiațiilor electromagnetice și mai ales radioactive, au elaborat împreună cu experții europeni în meteorologie o hartă a dinamicii și distribuției nivelului de radioactivitate pe continentul nostru în urma accidentului nuclear din Rusia de la Arhanghelsc.
Harta a fost dată publicității și este un material public care circulă pe toate mijloacele virtuale de informare din UE. Din analiza hărții rezultă că mâine, 19 august 2019, acest nor radioactiv va ajunge și peste tot teritoriul României. Încă nu se știe cât timp va staționa și ce nivel periculos de radioactivitate va prezenta în cadrul fiecărei regiuni geografice a țării.
Regretabil este că ”specialiștii sau experții români” (dacă om mai avea așa ceva), tac, iar tăcerea lor este pe drept cuvânt ucigătoare pentru întreaga populație din România. Mass-media ne informează cu tot felul de știri mai puțin importante pentru sănătatea locuitorilor, iar în același ton și lepădăturile noastre de politicieni, în iresponsabilitatea lor, tac.
De ce au acest comportament iresponsabil, dar mai ales ucigător, când ar putea să ne prezinte și ei această hartă, dar mai ales unele metode simple de protecție care pot fi la îndemâna fiecăruia?
Consultându-mă cu unii specialiști români în probleme de radioactivitate, azi bravi pensionari uitați de pleiada analfabeților care ne conduc, am aflat că cea mai bună soluție care este la îndemâna fiecăruia, este ca mâine, să stăm în casă, să evităm spațiile deschise, ștrandurile etc. Este recomandabil ca să ținem și copiii în spații închise. Nu trebuie să ținem ferestrele deschise indiferent cât de cald sau canicular devine aerul ambiental.
Aceste măsuri minime de protecție sunt valabile până când fie ”autoritățile” interne dar mai ales cele europene ne vor da alte sfaturi sau instrucțiuni comportamentale.
Precizez că timpul de expunere la aceste radiații în mediu exterior, trebuie să fie cât mai mic posibil, dar cel mai important este să ne ferim să ajungă în corpul nostru chiar nici o particulă radioactivă care poate fi pe termen scurt și mediu să devină UCIGĂTOARE, declanșând boli cu adevărat incurabile.
Neglijarea acestor măsuri minime de auto-protecție, poate fi cauza declanșării evoluției în sistem exploziv a unor tumori sau a multiplelor forme de cancere, atât la copii, la maturi și la vârstnici. Nu este de joacă, pentru că suferința în urma evoluției acestor boli este groaznică (v-o spun din proprie experiență), iar sfârșitul, adică faza letală este foarte chinuitor (și îi mulțumesc lui Dumnezeu că încă nu am ajuns și la acest stadiu)”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024