Un tânăr de 27 de ani a murit în Italia, într-un cumplit accident. Acasă, la Botoşani, familia îi plânge dispariţia.
Tragedie în familia unui tânăr din Botoşani, stabilit în Italia. Răzvan a murit fulgerător într-un grav accident cu motocicleta, care a avut loc vineri noaptea. Într-un moment de neatenţie, a pierdut controlul vehiculului şi s-a izbit de un zid.
În vârstă de 27 de ani, Răzvan era originar din Botoşani şi se stabilise de ceva vreme în localitatea Castelvetrano, provincia Trapani din Sicilia. Tânărul era însurat şi avea împreună cu soţia lui, şi ea din România, un băieţel.
Potrivit presei locale din Italia, tânărul român se deplasa la acea oră, la bordul unui scuter de 125 de centimetri cubi, pe via IV Novembre din Castelvatrano. El a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit apoi de un zid aflat la capătul străzii.
Apropiaţii şi familia îi plâng acum dispariţia fulgerătoare.
”Drum lin, fratele meu, prea devreme ne-ai lăsat inimă și suflet bun, o să fii întotdeauna în inimile noastre, Dumnezeu să te ierte...”.
Pe reţelele de socializare au apărut mesajele de condoleanţe din partea celor care l-au cunoscut pe bărbat şi care nu îşi explică cum de o astfel de tragedie i-a putut lovi familia, scrie Observatornews.
„Condoleanțe! Dumnezeu să îl ierte! Foarte mare păcat, băiat tânăr, ai rupt sufletul tuturor, Răzvan. Drum lin la îngeri!”
(Foto: observatornews.ro)
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024