Celebrul ordin de ministru prin care sute de angajați din sistemul educațional, de la nivel național ar urma să fie trimiși acasă, include și județul Botoșani la partea de diminuarea a normelor didactice.
Într-una din anexele ordinului de ministru pentru aprobarea normelor în anul școlar 2018 – 2019 și care are numărul 4884/2018 se arată că la nivelul județului Botoșani ar urma să fie reduse 108 norme.
Aspect confirmat de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), prin Gabriel Hârtie, șeful acestei instituții.
„Într-adevăr s-au redus pe județul Botoșani 106 norme față de ce am avut în anul școlar 2017 – 2018. În 2018 – 2019 avem aprobate 6.460 de norme față de 6.566 care au fost anul trecut. Deci avem o diferență de 106 norme datorate în principal scăderii populației școlare, se calculează la numărul de elevi”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general
Șeful educației botoșănene dă însă asigurări că nu se pune problema de restrângeri de activitate la nivelul județului Botoșani și că actualii angajați vor fi menținuți.
„Noi am gestionat populația și o să gestionăm în așa fel încât nu se pune problema ca vreun angajat din sistemul de învățământ pe care-l avem în momentul de față să plece acasă. Pe Botoșani nu se pune problema ca această reducere de norme să implice încetarea contractului de muncă a vreunui angajat”
Gabriel Hârtie, inspector școlar general
Normele reduse fac referire la personal didactic, didactic auxiliar sau nedidactic și sunt cauzate în principal scăderii populației școlare, anul acesta numărul total de elevi fiind mai mic cu 1.000.
Gabriel Hârtie a arătat și faptul că în trecut acest ordin pentru aprobarea normelor era emis cu precădere în luna februarie.
La nivel național au fost reduse în jur de 420 de norme didactice iar liderii sindicali din educație cer blocarea ordinului de ministru care ar fi fost emis pe motiv că nu mai pot fi plătite salariile din sistemul de educație, care au fost majorate în mai multe etape.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024