O botoșăneancă de profesie medic veterinar va avea multe explicaţii de dat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus marţi trimiterea în judecată a unei femei de profesie medic veterinar., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.
În perioada 2012-2013 botoșăneanca P.E, în calitate de medic veterinar concesionar în cadrul unui cabinet medical veterinar din județul Botoşani, a întocmit în fals un număr de 27 de formulare de mişcare şi consemnare a transferului de animale în baza naţională de date, pentru un număr de 437 capete bovine dintr-o exploataţie fictivă înregistrată pe numele unei persoane decedate din 2006, operaţiuni care au avut ca scop, pe de o parte, desfiinţarea acestei exploataţii şi, în acelaşi timp, eliberarea de formulare de transfer bovine necesare comercianţilor din pieţe sau târguri pentru a le transporta şi vinde pe raza altor judeţe .
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” – comunicat Parchet
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024