Percheziţiile din casa celebrului medic Mihai Lucan din Ştefăneşti au scos la iveală sume ameţitoare.
După 36 de ore de percheziţii, Lucan şi fiul său au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru delapidare şi constituire de grup infracţional organizat. În acelaşi dosar, au ajuns după gratii şi doi foşti angajaţi ai Institutului de Urologie şi Transplant din Cluj.
Conform unor surse din ancheta, în casa medicului Mihai Lucan procurorii ar fi găsit la percheziţii aproape 600.000 euro, bijuterii şi arme de vânătoare. Potrivit aceloraşi surse judiciare, miercuri noapte ginerele sau ar fi încercat să fugă din casă cu un rucsac cu ceasuri valoroase şi ar fi ascuns 10.000 de euro în rezervorul maşinii. Surse judiciare spun că la percheziţii, anchetatorii au găsit în locuinţa renumitului medic urolog Mihai Lucan bijuterii, ceasuri şi aproape 600.000 de euro, iar procurorii au stat să înserieze fiecare bancnotă.
“Au fost reţinuţi, nu a fost un şoc pentru ei..”, a spus Mircea Parvu, avocatul familiei Lucan.
Când ar fi vrut să sară gardul, ginerele lui Lucan a fost însă prins de un ofiţer DIAS. De la Cluj, profesorul Lucan, dar şi fiul său, tot medic urolog, au fost aduşi la Bucureşti şi audiaţi de procurori DIICOT.
Joi dimineaţă, fostul manager, Dan Sampetrean, a fost reţinut şi el. După gratii, a ajuns aseară şi Sanda Baciu, fosta contabilă a Institutului, o apropiată a profesorului Lucan, dar ea a fost lasată să plece acasă când a expirat ordonanţa de reţinere. Foştii subalterni ai lui Mihai Lucan susţin că el a instaurat o dictatură şi că se folosea de spitalul public ca să îşi dezvolte propria afacere. Iar complici se pare că i-au fost chiar unii dintre angajaţii spitalului care au dat deja explicaţii în fata procurorilor. Miercuri noapte, la Cluj au fost audiaţi personalul spitalului de la infirmiere, asistente şi medici.
“Ne prejudicia institutul atât din punct de vedere material cât ai din punct de vedere activităţii clinice, operabilitatea anul trecut era undeva la 49-45 %. Existau diverse forme de presiuni asupra personalului.”, spune Florin Elec, medic primar urolog, conform Ştiri pe surse
159 de oameni ar fi trebuit să fie operaţi gratuit la institut. În schimb, au plătit sume cuprinse între 3.000 şi 6.000 de euro, spun procurorii - către clinica privată a medicului Lucan. Medicul Lucan este acuzat că a transferat de la institut, fără acte, un aparat complex care trata cancerul şi l-a preluat la clinica lui privată. După operaţie, pacienţii erau trimişi la spitalul de stat pentru recuperare.
Şi asta nu e tot. Joi seara, în timp ce medicul Mihai Lucan era scos din biroul procurorului, pentru a fi dus in arest, i-ar fi cazut din buzunar 5000 de euro. Anchetatorii au chemat avocatul medicului pentru a înregistra bancnotele într-un proces verbal.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024