Lipsa personalului la Spitalul Județean de Urgență Mavromati este deja o problemă cunoscută de botoșăneni. Soluțiile nu se știu concret, deocamdată. Totuși, medicii de familie vor veni și în spital, însă nu se știe exact când.
La nivelul Ministerului Sănătății s-a cerut o derogare ca medicii de familie să poată veni și în spital pentru a consulta pacienții care ajung la urgențe. Până în acest moment nu s-a decis clar câte ore vor fi nevoiți medicii de familie să petreacă în spital.
”Atâta timp cât au fost scoase posturi la concurs și nu s-au prezentat medici specialiști pe regim de urgențe, având în vedere adresabilitatea extrem de mare care este în Serviciul de Urgență… Aici este o altă discuție, pentru că nu ar trebui să fie așa. Sigur e nevoie de cadre suplimentare. Nu vorbim doar de medici, ci și infirmieri, brancardieri și atunci sigur s-a cerut și se va cere în continuare, până la ocuparea posturilor, derogarea ca anumiți medici de familie, care au competențe de urgență să poată să lucreze în Serviciul de Urgență,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean.
Cert este că în 2020, orice medic, indiferent de specializare, va fi obligat să facă un curs specializat pentru a putea lucra în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU), locul unde zilnic se prezintă zeci sau chiar sute de bolnavi.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Marcel Ciolacu a promis stadion la Botoșani, după ce l-a înțepat puțin pe Iftime – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Militar din Botoșani, cel mai bun trăgător la categoria soldați gradați profesioniști
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024