Un şofer la volanul unui autoturism Mazda, a fost oprit pentru un control de poliţiştii botoşăneni.
În data de 24 iulie 2017, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român Igor V., în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autoturism Mazda, înmatriculat în Polonia.
În baza profilului de risc şi pentru valorificarea unor informaţii, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunse într-un loc special amenajat, situat în bordul autovehiculului, 8.600 ţigarete, cu timbru de acciză Ucraina.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării ţigărilor în valoare de 4.838 lei, sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 10.000 lei şi confiscarea autoturismului în valoare de 18.000 lei.
Medicamentele care pot da un rezultat fals pozitiv la testul antidrog – LISTA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean prins BEAT la volan pe o stradă din oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
În această dimineață: S-a turnat primul strat de asfalt pe toate cele 11 străzi din Cvartalul III
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
ACUM: Ziua Armatei sărbătorită în centrul orașului cu oficialități și militari - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean ridicat de polițiști și băgat direct după gratii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024