În municipiul Botoșani au fost identificate 103 de autoturisme abandonate, fiind întocmite actele premergătoare în vederea ridicării acestora de pe domeniul public.
Dintre cele 103 autoturisme, 66 au fost ridicate de către proprietari, în urma somațiilor primite, iar 31 au fost ridicate în baza dispozițiilor de ridicare înaintate de către conducerea primăriei.
Pentru 16 autoturisme au fost emise somații pentru ridicarea acestora. În situația în care proprietarii acestora nu se vor conforma, se vor aplica procedurile legale pentru ca acestea să fie ridicate.
Polițiștii locali au derulat activități care au vizat circulația auto destinată transportului de persoane, respectiv circulația vehiculelor destinate transportului de mărfuri și bunuri, a căror masă maximă admisă este mai mare de 3,5 tone, pentru achitarea taxei de liberă trecere.
În acest context, au fost verificate 141 de societăți, care au fost atenționate să intre în legalitate. Pentru neplata taxei de liberă trecere, au fost sancționate 14 societăți, 8 cu amendă și 6 cu avertisment scris.
“Acțiunile organizate pe timp de noapte privind staționarea autovehiculelor aparținând societăților comerciale/firmelor s-au soldat cu imobilizarea a 72 de autovehicule. În urma activităților desfășurate în parcările cu plată, au fost imobilizate, prin blocarea roții, 965 de mașini. Totodată, a fost dispusă măsura administrativă de ridicare a 146 de mașini parcate neregulamentar”, a mai precizat Liviu Toma.
O femeie de 35 de ani, mamă a doi copii, s-a înjunghiat cu un cuțit în abdomen
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
La Botoșani... O familie nu și-a dat seama că acoperișul casei în care locuiește a luat foc
Sergiu Bălășcău
Oct 30, 2024
CLIPUL ZILEI: S-a făcut lumină în spatele fostei băi centrale
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Un eveniment unic – „Calea de la EGO la Sinele tău”
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024