Câteva secunde înainte de fluierul de start al meciului dintre FC Botoșani – ASA Tg. Mureș. Tunelul a fost tras, publicul așteaptă intrarea pe gazon a celor două echipe. Unii suporteri fluieră eșarfe cu însemnele clubului botoșănean.
La tribuna dinspre tunel și-au făcut apariția și două personaje boeme. Doi suporteri care au venit cu un soi de coifuri cu sigla unei mărci de bere. Au fost primiți cu entuziasm de cei aflați în zonă care i-au aplaudat și i-au fotografiat cu telefoanele mobile. Încântați de atenția ce le-a fost acordată, cei doi au salutat în dreapta și stânga, au trimis bezele și au făcut cu mâna botoșănenilor aflați mai departe. Au ieșit și jucătorii pe teren în aplauzele a aproximativ 4.000 de oameni care vor să vadă fotbal. Se strigă puternic: Botoșani, Botoșani, Botoșani. Așa cum numai la Botoșani se simte bucuria fotbalului.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
Cocktail Party – Frumusețe și Sănătate, un recunoscut chirurg estetician vine la Botoșani
Sergiu Bălășcău
Oct 16, 2024
Fosta subprefect, locul 1 la Senat pentru USR: Încercăm din nou să schimbăm lucrurile – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 16, 2024
Partidul născut în stradă merge la parlamentare cu liderii botoșăneni în capul listelor – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 16, 2024
Ionela Aiftincă a indicat direcțiile în care va merge PNL Botoșani, prin parlamentari – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 16, 2024