Ordinul Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne care prevede că este obligatorie purtarea măștii de protecție în orice spațiu public închis a fost publicat în Monitorul Oficial, la două zile de la emitere, anunță HotNews. Documentul are mai multe modificări față de forma inițială, fiind mai restrictiv în privința categoriilor exceptate de la purtarea măștii.
Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne privind instituirea obligativității purtarii măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă a fost aprobat miercuri de ministrul Sănătății, fiind publicat abia vineri noapte în Monitorul Oficial.
Masca de protecție trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.
Față de forma inițială, au fost făcute câteva modificări legate de categoriile de persoane exceptate de la purtarea măștii de protecție. De exemplu, în forma inițială a ordinului erau menționați "elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare". Conform actului publicat în Monitorul Oficial, elevii nu mai apar printre categoriile exceptate.
De asemenea, în forma inițială era prevăzut că nu trebuie să poarte mască angajatul singur în birou sau dacă sunt "minimum 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor". Acum, excepție fac doar angajații singuri în birou.
Angajatul este singur în birou
Persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare
Persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută)
Prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia păstrării unei distanţe de 3 metri între ei
Vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri faţă de public şi a prezenței a cel mult 16 persoane
Copiii cu vârsta sub 5 ani
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Rapid: Mă așteptam la mai multe de la elevii mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Jocurile video vor deveni materie opțională în licee: Decizia a fost luată de Ministerul Educației
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Artizanul (ne)cunoscut al României care s-a stins la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024