Părinţii micuţului Paul ştiu că băiatul lor este un erou. Organele prelevate de la copilul lor de 7 ani au redat speranţa unor bolnavi care aveau nevoie de un transplant.
Printre ei a fost şi băieţelul în vârstă de cinci ani din Botoşani, care a primit un rinichi. Transplantul a fost o premieră pentru cei 17 ani de când a fost înfiinţat Centrul de Transplant Renal, de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“ fiind cel mai tânăr pacient căruia i s-a făcut transplant, dar şi singurul copil care a primit un rinichi de la un alt copil.
Paul - Nicholas Călin, un copil de şapte ani din Iaşi, este înger păzitor pentru cinci români bolnavi. Micuţul Paul le-a salvat viaţa celor cinci bolnavi după ce a suferit un accident grav. Printre ei, un alt micuţ de cinci ani care a făcut dializă din prima lună de viaţă. Mihăiţă Măgurianu şi Petronela Călin, părinţii copilului, spun că Paul este un erou.
Tatăl băiatului a povestit că micuţul de şapte ani şi-a dorit dintotdeauna să ajungă să salveze lumea, aşa cum reuşeau personajele sale favorite: Super Man şi Spider - Man.
„De miercuri, Paul este îngerul unor oameni, este frate cu eroii săi favoriţi, Superman şi Spider - Man. Băiatul meu a fost dorit enorm de mine şi de soţia mea. Am două fete acum de 14 şi 15 ani şi ne-am dorit mult şi un băiat. Prinţul meu, viaţa mea, s-a născut de ziua Sfintei Parascheva, pe 14.10.2010. De ziua mea, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Dumnezeu mi l-a luat. Vreau să ştie toată lumea că băiatul meu este un erou”, a spus Mihăiţă Măgurianu.
Paul s-a rănit grav miercuri, 1 noiembrie, în urma unui accident rutier. Tatăl băiatului ştia că micuţul şi cele două surori ale sale sunt în parc, la joacă.
„Au plecat din casă împreună. El şi-a luat mingea preferată pe care i-am adus-o din Germania, a luat 10 lei din portofel pentru ceva dulce şi a plecat. S-au jucat în parc şi l-a un moment dat mingea a sărit în stradă. Paul s-a dus după ea şi a fost lovit cam la un metru jumătate de trotuar. A fost în comă de gradul III-IV la început, apoi în comă severă, urmată de moarte cerebrală”, a mai relatat Măgurianu.
Micuţul, elev în clasa 0 la o şcoală din Iaşi, a fost internat după accident la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. La o săptămână de la evenimentul rutier, medicii l-au declarat pe Paul în moarte cerebrală, iar părinţii săi au fost de acord să-i doneze organele.
O echipă mixtă de medici ieşeni şi bucureşteni i-au prelevat rinichii, ficatul şi corneea. Ulterior, în cursul zilei de miercuri, 8 noiembrie, un băieţel de cinci ani din Botoşani care făcea dializă din prima lună de viaţă a primit şansa la o viaţa normală graţie unui rinichi prelevat de la Paul.
„Ne-a fost greu să luăm decizia asta. La început am fost egoişti şi nu am vrut. Apoi am vorbit cu soţia, am plâns împreună şi am zis că trebuie să fim de acord. Aşa, măcar o părticică din lumina ochilor noştri o să trăiască prin organele care ajung la aceşti oameni bolnavi. Pentru noi este încă foarte greu, mâine ne pregătim de înmormântare, dar avem o alinare că am făcut o bucurie unor suferinzi”, a adăugat Mihăiţă Măgurianu. Paul-Nicholas Călin va fi înmormântat sâmbătă, 11 noiembrie, la Cimitirul Petru şi Pavel din Iaşi.
(Sursa: Adevarul)
CE cadou „picant” i-a făcut Spike Liviei Eftimie: Fosta lui Bordea a rămas uimită
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
IMAGINI cu noii consilieri județeni care au depus jurământul la ceremonia de constituire
Gabriela Erdic
Oct 29, 2024
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024