Un bărbat care a fost audiat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava și le-a oferit anchetatorilor declarații mincinoase s-a răzgândit ulterior și a spus adevărul de frica unei celule întunecoase pentru o anume perioadă de timp.
Procurorii DNA au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Constantin Butnaru, administrator al unei societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
”Cu prilejul audierii sale în calitate de martor din data de 10.12.2015, în dosarul penal nr. 4/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, inculpatul Butnaru Constantin a făcut afirmaţii mincinoase, negând faptul că l-ar cunoaşte, că ar fi purtat discuţii şi că ar fi participat la anumite întrevederi cu inculpatul Teodorescu Ioan, afirmaţii contrazise de probatoriul cauzei”
În prezența apărătorului ales, inculpatul Bunaru Constantin a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani, precum și că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
Dosarul de urmărire penală privind pe Butnaru împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Suceava.
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”
Comunicat DNA Suceava.
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024