Semnalele de alarmă sunt trase de mai mulți ani de zile, însă, printr-o tradiție care devine periculoasă pentru aceste plante, vestitorii primăverii sunt nelipsiți de pe străzi, la fiecare început de martie. La Botoșani și peste tot în țară.
Ghioceii.
Sunt puțini cei care știu că aceste plante sunt protejate prin lege. Și ruperea lor masivă din spațiile naturale în care cresc poate face ca în maximum un deceniu să mai putem vedea ghioceii doar în atlasul botanic.
Legile care ocrotesc această plantă se bazează pe problemele care provin din culegerea excesivă a ghioceilor. În România ea este menţionată, în anexa Ordonanţei de urgenţă 57/2007, drept specie de interes comunitar. Directiva Habitat al Comunităţii Europene 92/43 numeşte şi ea ghiocelul printre speciile ocrotite.
Specialiștii explică faptul că nu este nevoie de numirea unei arii protejate sau planuri pentru înmulțirea artificială pentru ghiocel. Este nevoie de măsuri mai aspre.
Pentru cei care aplică legea, însă, nu există norme clare de aplicare.
„Este vorba despre o Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 unde apare într-adevăr ghiocelul. Persoanele care comercializează, noi nu facem altceva decât să le îndepărtăm din zonă și să urmeze cursul firesc al unui comerț civilizat, nu pe la toate școlile, grădinițele, sunt persoane insolvabile. Sunt de prin Balta Arsă, sunt și copii. Legiuitorul spune că sunt sancționabili dacă sunt surprinși în pădure unde este mediul natural, dar ei pot spune că sunt din grădina lor”,
Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale
Directorul Poliției Locale de la Botoșani susține că a întocmit un plan prin care polițiștii de la compartimentul activitate comercială să îndepărteze din locurile știute persoanele care vând flori specifice primăverii, mai ales cele ocrotite de lege. Și să le direcționeze spre spațiile autorizate, piețele adică, unde trebuie să se supună unor condiții specifice și să justifice proveniența plantelor pe care le vând.
Vecinii ungari, în schimb, și-au adoptat legislația în așa fel încât speciei i s-a atribuit valoarea noţională de 10.000 forinţi, iar dacă vânzătorul nu poate dovedi că florile provin din grădinării, trebuie să plătească această valoare pentru fiecare fir.
O metodă înfricoşătoare, dar eficientă.
Ghiocelul se află pe Lista Roşie europeană a speciilor periclitate, iar distrugerea plantelor rare se sancţionează de legea mediului cu amendă de până la 7.500 de lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Jocurile video vor deveni materie opțională în licee: Decizia a fost luată de Ministerul Educației
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Artizanul (ne)cunoscut al României care s-a stins la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024